Criterii generale de evaluare a ideilor de afaceri se refera la structura ce face obiectul planurilor de afaceri ce vor fi depuse de catre persoanele ce vor fi selectate in grupul tinta si vor urma programele de formare:
1. Misiunea sociala/programele sociale ale intreprinderii sociale;
2. Problema sociala a carei rezolvare constituie misiunea sociala a intreprinderii: categoriile de persoane carora li se adreseaza intreprinderea sociala si nevoile sociale ale acestora, zona geografica, problema comunitara/de mediu pe care incearca sa o rezolve intreprinderea;
3. Modul in care se integreaza activitatea intreprinderii in contextul social si in cel economic din zona respectiva: elemente de analiza de piata privind activitatea care face obiectul Planului de afaceri;
4. Modelul de organizare si functionare a intreprinderii sociale, cu accent pe modul in care se asigura participarea membrilor si a altor actori interesati, inclusiv persoane din grupuri vulnerabile, daca acestea fac parte din grupurile vizate de intreprindere, la deciziile privind activitatile acesteia si modul in care acesta reflecta principiile prevazute la art. 4, lit. c si d, Legea nr. 219/2015 privind economia sociala;
5. Directiile strategice de dezvoltare a intreprinderii, avand in vedere atat activitatea economica, cat si misiunea/programele sociale ale acesteia;
6. Descrierea produsului/produselor, serviciului/serviciilor, respectiv a lucrarii/lucrarilor care vor face obiectul activitatii intreprinderilor sociale, inclusiv intreprinderilor sociale de insertie;
7. Justificarea activitatilor propuse: analiza punctelor tari si a celor slabe ale intreprinderii, respectiv analiza amenintarilor si a oportunitatilor din mediul in care functioneaza aceasta (analiza SWOT), precum si justificarea activitatilor propuse fata de acestea;
8. Planul de finantare al intreprinderii: va include modalitatea prin care se va finanta intreprinderea sociala, inclusiv prin intermediul unei finantari nerambursabile;
9. Rezultate economice si sociale specific preconizate: solicitantul/partenerul va defini in proiect un set de rezultate proprii corespunzatoare activitatilor planificate;
10. Numarul de persoane angajate in intrepriderile sociale nou înfiintate.